DE LA CITITORI: „M-a făcut zdreanță împuțită doamna doctor de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare!!!” (GALERIE FOTO)

4
1823

Primim de la cititori informații revoltătoare despre comportamentul unor medici care lucrează la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Astfel de lucruri nu se întâmplau înainte ca managerul unității băimărene Sorina Pintea să preia funcția de ministru al Sănătății în Guvernul României. Acum însă lucrurile par a fi scăpate de sub control, deoarece nu este primul caz în care pacienții sunt luați ”la mișto” de unele cadre medicale. Nu trebuie să generalizăm acest lucru! Nu toate cadrele medicale procedează în acest fel! Fiecare pădure are uscăturile ei…

Dar să revenim la subiect. În cele ce urmează vă prezentăm pățania unei tinere din Baia Mare, care sâmbătă 31 august 2019, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare în Unitatea Primiri Urgențe. Dar nu aici a avut probleme, ci la Radiologie. Redăm integral mesajul trimis.

„Am ajuns la UPU cu ambele picioare luxate. La Urgență m-au primit foarte repede. A venit un medic, amabil și m-a consultat. A decis să mă trimită pentru a mi se face o radiografie la ambele glezne.

Brancardierul i-a spus politicos soțului meu să rămână jos și să nu mă însoțească (știa el ce știa). Am ajuns la radiologie unde a venit o doamna doctor extrem de educată. A început să mă apese puternic peste umflătura de la picior de am început să urlu de durere. Dânsa mi-a spus pe un ton ridicat: ce te smiorcăi. I-am spus că mă doare și că sunt om și nu pot să nu îmi exprim durerea. Dânsa a continuat să îmi vorbească pe un ton ridicat. I-am spus doar să mă respecte pentru că și au o respect. Nu știam cum se numește și i-am cerut să îmi spună numele pentru a face o reclamație pentru comportamentul dânsei față de mine, față de pacient. Nu a vrut să îmi spună. Ba mai mult m-a făcut zdreanță împuțită. Am fost șocată când am auzit așa ceva. Nu îmi venea să cred ce aud. I-am cerut să mă respecte. I-am spus că nu așa se vorbește cu un pacient. I-am spus că și eu am muncit în sistemul sanitar și am învățat multe. Din păcate, în România, mulți dintre medici pur și simplu nu știu să își respecte pacienții.

În acel moment m-a întrebat că cine sunt eu și că ce îs cu figurile astea. Că am figuri în cap după ce am șters bătrânii la c… în străinătate? Acolo mai erau patru persoane, pacienți, care așteptau. Pur și simplu nu aveau curajul să spună nimic. Stăteau cu capul în pământ, rușinați. Nimeni nu a vrut să îmi spună numele doamnei doctor. Toată lumea mi-a spus că o să îl aflu pe foaia de la urgență.

De acolo m-au dus la un ortoped pentru a interpreta radiografia, apoi din nou în UPU. Acolo am întrebat din nou cum o cheamă pe doamna doctor radiolog. Atunci am observat că a pus parafa doar pe exemplarul ce rămânea la medicul din urgență. I-am explicat și dânsului ce am pățit și că vreau să depun o plângere pentru că mi-a vorbit cum mi-a vorbit” a scris cititoarea noastră.

Să spunem și faptul că acest mesaj a ajuns și în atenția ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Comenteaza cu Facebook

loading...
Loading...

4 COMENTARII

  1. Confirm aceste acuzații fiind acolo cand s-a intamplat,De adaugat faptul ca ar fi spus si ceva de genul ca femeia merge si sterge in fund străini si apoi vine la spital sa faca figuri

  2. Asa, si va mira?
    Asta e Romania, din pacate, si nu o putem schimba daca doar unul din 5 ar face ceva.
    Asa mai bine stergem c**uri de babe dar stii ca si sanatatea e prioritatea numarul 1 si se face la cel mai inalt nivel.

  3. Spitalul din Baia Mare un dezastru , toata lumea ar trebui sa faca reclamatii si sa nu lasa capul in jos ca luptam pentru noi. Nu pot sa inteleg ce fel de persoane frustate lucreaza acolo. Chiar daca ar fi adevarat si doamna ar fi lucrat in strainatate la spalat batrani, care ii problema? Fiecare lucreaza unde crede si face ce vrea castigand un salar cinstit.
    Dar spitalul din Baia MAre tot din rau in mai rau, nu ii deajuns ca si asa nu au destule aparatele necesare si medicamente mai trebuie sa fie si personalul (nu toti, se intelege) frustat. Un dezastru, numai acolo a nu ajungi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.