GROȘII ȚIBLEȘULUI: A fugit de poliţişti pentru că nu avea permis de conducere

0
1200

Ieri, 27 august, poliţiştii au prins un tânăr din Groşii Ţibleşului care a încercat să fugă, întrucât a fost depistat în timp ce conducea un autoturism chiar dacă nu deţine permis. Practic, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus pe raza localităţii Suciu de Sus, în cadrul unei acţiuni organizată pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Deoarece persoana de la volan şi-a continuat deplasarea, poliţiştii au pornit în urmărirea sa. După aproximativ 500 de metri, autoturismul a fost oprit, iar două persoane au fugit în curtea unei locuinţe din apropiere.

Poliţiştii au fost pe urmele lor şi la scurt timp a fost identificat atât şoferul, cât şi pasagerul. Verificările efectuate au relevat că autoturismul a fost condus de un tânăr de 27 de ani, domiciliat în Groşii Ţibleşului, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în calitate de pasager se afla un consătean de 43 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări, urmând a fi propuse măsuri legale.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.