ACCIDENT LÂNGĂ POLIȚIE: Două mașini praf, o persoană rănită (foto/video – ACTUALIZARE)

0
1978

Un accident de circulație s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe strada 22 Decembrie din Baia Mare.

Din primele informații se pare că două autoturisme au fost implicate, unul dintre acestea fiind proiectat în Gardul Direcției Silvice Baia Mare, pe care l-a distrus.

În urma impactului o persoană a fost preluată de echipajele medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Polițiștii fac cercetări la fața locului.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada 22 Decembrie din Baia Mare, un tânăr de 18 ani care conducea un autoturism dinspre strada Culturii înspre strada Avram Iancu, în momentul în care a efectuat manevra de trecere de pe o bandă pe alta, respectiv de pe banda II pe banda I, a acroșat cu partea dreapta spate un autoturism care se deplasa în aceeaşi direcţie.

În urma impactului, ambele autoturisme au fost proiectate pe partea stângă a direcției de mers, în gardul confecționat din beton și lemn, aparținând Direcției Silvice Maramureș. Tânăra de 22 de ani, aflată la volanul autoturismului acroşat, a fost transportată la spital dar nu a necesitat internarea.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 în ambele cazuri.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.