Băieţelul şoferului român mort, ars în cabină, în Spania, l-a rugat să nu mai plece în cursă: “E ultima oară, Luisito!”. Sunt ultimele cuvinte spuse de Nicu, înainte să piară într-un accident cumplit.
Un şofer român a murit în Spania, duminică, într-un accident înfiorător. Nicu a ars în camionul aprins ca o torţă, pe autostradă. A fost scos din cabină cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Duminică seara, în jurul orei 19:00, camionul condus de şoferul român, care locuia cu familia în Murcia, a luat foc pe AP-7, în dreptul localităţii Campany. Nu se cunosc încă motivele incendiului şi nici cum de Nicu, şoferul, nu s-a putut salva.
El a fost găsit de pompieri în cabină, după ce au stins flăcările, cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Nicu, 49 de ani, a murit luni de dimineaţă la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona. Originar din Maramureş, şoferul era căsătorit şi avea un fiu, Luis, familia trăind la Murcia, în Spania.
Veronica, soţia şoferului, a postat un mesaj cutremurător pe Facebook, povestind ultima seară acasă a lui Nicu: “Nicu, cu mare durere în suflet ne-ai lăsat. Te iubim din toată inima, o să rămâi mereu în inimile noastre. Nicu, Luis nu te-a lăsat să pleci, te-a ţinut de mână şi t-ia zis: degeaba îţi pregăteşti lucrurile, că nu te las. Şi tu i-ai răspuns: Luisito, e ultima cursă, îţi promit. Şi uite Nicu, nu te mai întorci! Te iubim, odihneşte-te în pace, te iubim şi o să fii cu noi întotdeauna, Nicu nostru!”
Sute de mesaje de condoleanţe au fost postate pe paginile de Facebook ale rudelor şoferului mort în Spania, al cărui trup va fi repatriat luni, pentru a fi înmormântat în comuna natală din Maramureş, Siseşti. (Sursa: Observator Antena 1.ro)
CITEȘTE ȘI: