Un accident de circulație s-a produs pe drumul județean Băiuț – Târgu Lăpuș, la ieșirea din localitatea Dămăcușeni spre Rogoz.
Din primele informații se pare că două vehicule s-a ciocnit iar șase persoane au fost rănite.
La fața locului s-au deplasat două echipaje ale Ambulanței Tg. Lăpuș și un echipaj SMURD de la Târgu Lăpuș,
Cinci din cele șase persoane rănite au fost transportate la Spitalul Tg. Lapuș, din fericire cu răni ușoare.
A intervenit și un echipaj al pompierilor din Tg. Lăpuș.
ACTUALIZARE – IPJ Maramureș
În urma cercetărilor efectuate de polițiști cu privire la accidentul din Damacuseni s-a stabilit că impactul s-a produs ca urmare a efectuării unei manevre de întoarcere a unui vehiculului, fără asigurarea corespunzătoare a șoferului.
Un tânăr de 25 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, inițial oprit în afara părții carosabile, a efectuat un viraj la dreapta și a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism condus regulamentar. A
utoturismele au fost avariate, două persoane, pasagere, au suferit leziuni corporale și au fost transportate la spital. Nicio persoană nu a rămas internată. Conducătorii auto nu se aflau sub influența alcoolului.
foto: Ionut Văsuț, ISU Maramureș