Accident rutier la Băiţa Băii, în jurul orei 14.45. În evenimentul rutier este implicat un microbuz în care se aflau 10 persoane, din care 5 victime.
La faţa locului s-au deplasat cinci 5 echipaje SAJ şi SMURD.
Una dintre victime este o gravidă cu leziuni aparent uşoare care a fost preluată deja şi transportată spre Spitalul Judeţean din Baia Mare. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
ACTUALIZARE 1
Un al doilea rănit care prezenta un traumatism toracic a fost preluat de un echipaj medical și transportat la UPU. Inițial acesta refuzase transportul.
Microbuzul în care erau cei 10 oameni a ieșit de pe șosea si s-a izbit de un podeț din beton.
ACTUALIZARE 2 – IPJ Maramureș
Azi la ora 14.35 poliția a fost sesizată prin apelul de urgență 112 despre faptul că, în localitatea Băița a avut loc un accident de circulație. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că șoferul unui microbuz de transport persoane, care se deplasa dinspre Tăuții Măgherăuș spre Baia Mare, într-o curbă la stânga a derapat și a acroșat parapetul podului de peste pârâul Băița. În urma impactului o tânără de 26 de ani, însărcinată, a suferit leziuni ușoare dar nu a necesitat internarea. În microbuz se mai aflau încă 14 persoane care nu au fost rănite. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 48 de ani din Baia Sprie nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
(foto arhivă)