ȘOCANT EXCLUSIV FOTO/VIDEO: AVEM IMAGINILE! Polițistul local din Baia Mare snopit în bătaie de 4 indivizi

0
710

Avem imaginile surprinse LIVE cu momentul în care polițistul local Alexandru Varga este snopit în bătaie de patru indivizi pe strada Grănicerilor din Baia Mare. Totul se petrece sub privirile îngrozite ale pasagerilor din autobuz URBIS.

Știre inițială

Incident extrem de grav aseară pe strada Grănicerilor din Baia Mare. Poliţistul local Alexandru Varga se întorcea acasă la volanul maşinii personale împreună cu soţia. La un moment dat, într-o zonă luminată pe strada sus-amintită, un individ a aruncat un bolovan în parbrizul maşinii, obligându-l să oprească. În acel moment un BMW negru l-a blocat, iar din interior au coborât patru indivizi, care au tăbărât pe el şi l-au bătut crunt. Soţia a sunat la 112, dar până la sosirea echipajelor indivizii au dispărut.

Poliţistul a fost transportat la Spitalul Judeţean, în această dimineaţă fiind supus unei intervenţii chirugicale, datorită leziunilor grave.

Sursele noastre susţin că bătaia primit avea legătură cu faptul că în urmă cu aproximativ un an se pare că poliţiştii au prins mai multe persoane acuzate de furt. Se pare că şi atunci a fost agresat…

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

La data de 7 aprilie a.c., la ora 22.06, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că, pe strada Grănicerilor, a avut loc un scandal între mai multe persoane.

La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 51 ani și pe concubinul acesteia, un bărbat de 51 ani, ambii din Baia Mare.

Bărbatul a relatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană, care a aruncat cu o piatră înspre mașina sa. Ulterior, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani.

Posibilii agresori nu au mai fost găsiți la fața locului.

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. A rămas sub supraveghere medicală și pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.