EXCLUSIV FOTO: Tragedie la Bârsana – Biciclist acroșat mortal de un șofer care ar fi transportat ilegal persoane

0
2307

Accident deosebit de grav la intrarea în localitatea Bârsana. Din primele informații primite de la fața locului se pare că un biciclist ar fi fost acroșat de un vehicul condus de un bărbat din Rozavlea ce ar efectua ”piraterie” pe ruta Sighetu Marmației – Rozavlea.

Tragedia a avut loc în zona cunoscută sub numele de Valea Cerbovi de la intrarea în Bârsana. Biciclistul, un localnic în vârstă, nu a mai putut fi salvat de către cadrele medicale.

Traficul rutier în zonă a fost restricținat.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Azi, 20 octombrie, ora 8.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J.186 în comuna Bârsana, sat Nănești, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 77 de ani din Rozavlea, a condus un autoturism, iar la un moment dat a accidentat un pieton care se afla în traversarea drumului.

În urma impactului a rezultat decesul pe loc a pietonului, un bărbat de 74 de ani din Bârsana.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Polițiștii continuă cercetările.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.